Atracții turistice - Ecleziastic - Biserica „Precista“ – Bacău

Biserica Precista, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, parte componentă a Complexului arhitectonic al Curţilor domneşti din Bacău, a fost construită în vremea lui Ştefan cel Mare, de fiul său, Alexandru, fiind sfinţită la 1 ianuarie 1491. Construită din piatră şi cărămidă, în stilul specific epocii lui Ştefan cel Mare, biserica este foarte bine proporţionată, sveltă, de plan treflat cu turlă, având o lungime de 25,68 m; lăţimea pronaosului de 8,12 m şi lărgimea în dreptul absidelor de 11,24 m.
Biserica Precista a rezistat timpului, prin unele transformări şi reparaţii întreprinse în secolul al XVII-lea, în vremea domnitorului Vasile Lupu. Din această perioadă provine o piatră de mormânt de la 1636, aparţinând domniţei Cristina, soţia panului Mihai Fotena Postelnic, unul din ctitorii bisericii.
La 1 iulie 1907 biserica Precista a fost declarată monument istoric.
Cult: Ortodox
Hram: Adormirea Maicii Domnului
Adresa: str. 9 Mai nr. 48, Bacău
Program de vizitare: Vizitarea Monumentelor de cult este posibilă oricând în intervalul orar 8:00-20:00.
Vizitează și:
- Biserica „Sf. Varvara“ – Mina Trotuş
- Mânăstirea „Măgura Ocnei“
- Biserica „Cuvioasa Parascheva“
- Biserica „Buna Vestire“
- Biserica „Precista“
- Biserica din Borzeşti
- Mănăstirea „Bogdana“
- Mănăstirea de la Runc
- Ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“
- Biserica „Sfântul Nicolae“
- Biserica „Precista“ – Bacău
- Biserica „Sfântul Ioan“
- Mânăstirea Ciolpani
- Mânăstirea Răchitoasa
- Mânăstirea Ştefan cel Mare şi Sfânt
- Biserica “Sf. Fecioară” Bacău
EVENIMENTE
