Tristan Tzara, poet și eseist băcăuan
Tristan Tzara (1896-1963) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării cultural dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literare.
S. Samyro, o anagramă parțială de la Samy Rosenstock, a fost folosită de Tzara de la debutul său și la începutul anilor 1970. Un număr de scrieri nedatate, pe care probabil le-a scris în 1913, poartă semnătura Tristan Ruia și, în vara lui 1915, își semnează piesele cu numele de Tristan.
În 1972, istoricul de artă, Serge Fauchereau, pe baza informațiilor primite de la Colomba, soția poetului avangardist Ilaria Voronca, a povestit că Tzara însuși explicase că pseudonimul său era un joc de cuvinte în română, trist în țară. Oficial, Samy Rosenstock și-a adoptat noul nume în 1925, după ce a depus o nouă cerere la Ministerul de Interne al României.
În 1912, pe când era încă în liceu, publică Revista “Simbolul” împreună cu Marcel Iancu și Ion Vinea, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonscki și ajutorul lui Iosif Iser. În această perioadă semnează cu pseudonimul S. Samyro, pe care îl va schimba mai târziu cu Tristan Ruia și în final Tristan Tzara.
Mișcarea dadaistă își are originea în orașul Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale “happening-urile” de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mișcare Dada, care nu e o inveție exclusive a lui Tzara, dar nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare și diplomația lui.
În 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Mulți critici consideră totuși că perioada cu adevărat inovativă a mișcării încetează odată cu acest “transfer”. Fiind la Paris s-a angajat în activități tumultoase cu André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon pentru a șoca publicul și a dezintegra structurile limbii.
Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La première Aventure celeste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a dommului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte minifeste Dada).
În 1924 o întâlnește pe artista modernistă suedeză Greta Knuston (1899-1983). Se vor căsători în anul următor, în 8 august 1925, și vor avea un fiu, Christophe, născut în 15 martie 1927. Vor locui într-o casă construită din banii familiei Gretei, pe Montmartre, până în 1937 când cei doi se vor despărți. Separarea se oficiază însă în 25 octombrie 1942.
În a doua parte a anului 1929, intră în activități mai constructive ale Suprarealismului. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-al doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică.
Aventurile lui politice îl vor apropia de finețele umane și gradat se va transforma într-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă și uimirea datorată tragediilor zilnice ale condițiilor umane.
Lucrările sale de maturitate încep cu L’Homme approximative (1931, Omul aproximativ) și continuă cu Parler seul (1950, Vorbind singur) și La Face intérieure (1953, Fața interioară). În aceasta, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt înlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj.
A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moinești există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.